Cum alegi o persoană alături de care să-ți petreci viața?

Sau măcar o parte din viață

Te-ai gândit vreodată cât timp ai pierdut în relații nepotrivite? Câtă suferință și dezamăgire ai fi putut să eviți dacă ai fi ales mai bine?

Pentru că, da, de multe ori persoana pe care o alegem nu este cea potrivită pentru noi.

De multe ori nu e vina nimănui că relația nu a mers. Pur și simplu, s-au întâlnit două persoane care nu se potriveau și au încercat imposibilul. Să facă să meargă o relație care avea zero șanse să funcționeze.

Dar ți s-a întâmplat vreodată să pierzi pe cineva din cauza ta? Pe cineva pe care să-l mai regreți și acum?

Asta e și mai greu de suportat. Să te gândești la ce putea fi și la cum ai stricat totul, din vina ta.

Și totuși, puteau fi evitate toate aceste dezamăgiri în dragoste?

Cred că multe ar fi putut fi evitate. Nu știu dacă trebuia să le eviți pe toate, pentru că o dezamăgire puternică îți dă ocazia să înveți și să te dezvolți ca persoană.

Crești de fiecare dată când ți se frânge inima.

Dar, totuși, chiar vrei să crești așa toată viața?

Mai sunt și alte modalități de creștere personală, nu e nevoie ca evoluția ta să fie punctată doar de dezamăgiri în dragoste.

Dacă te-ai săturat ca toate relațiile tale să se termine în același fel, poate nu ar strica să abordezi lucrurile diferit.

De exemplu, gândește-te cum ar fi să începi de la început, de la alegerea partenerului.

Mulți oameni fac greșeala să aleagă un partener pe baza unor criterii nu tocmai bine gândite iar apoi depun toate eforturile ca să facă acea relație să meargă.

Dar cum ar fi dacă efortul cel mai mare l-ai concentra la început, atunci când alegi?

Și acum poate că îți spui că astea sunt povești, că nimeni nu știe încă de la început unde o să ducă o relație.

Ei bine, nu e chiar așa. Vezi, în cabinet mi-au intrat mulți oameni de-a lungul timpului. Oameni care voiau să-și repare relațiile, oameni care încheiaseră o relație.

Drept urmare, am văzut multe relații și începând și sfârșindu-se. Pentru cele care se sfârșesc, există mereu semne încă de la început că nu vor merge.

Nu trebuie decât să fii obișnuit să le vezi. Eu sunt obișnuit și pot să te învăț și pe tine să faci asta.

Îți garantează asta un final fericit? Sigur că nu, dar dacă începi altfel relația nu crezi că se schimbă modul în care relația se desfășoară?

Întrebarea nu e dacă îți poate garanta cineva un final fericit, întrebarea e dacă vrei să îți irosești timpul, energia, sentimentele tale pe o relație cu șanse mici sau foarte mici de reușită.

Și acum, hai să vezi mai în detaliu despre ce e vorba.


Oamenii aleg mai mult timp alegându-și mașina decât alegându-și partenerul


De unde știu asta? Din experiența din cabinetul de psihoterapie.

Pun tot timpul întrebarea asta, și răspunsurile primite mă surprind de fiecare dată. Și nu într-un mod foarte plăcut.

Ca să înțelegi la ce mă refer, gândește-te că printre cele mai bune răspunsuri este „era cea mai frumoasă/cel mai frumos”.

E ca și cum ai spune că ai cumpărat mașina pentru că era roșie.

Dar nu se opresc aici, printre alte răspunsuri primite se numără și:

„Aveam o vârstă”

„Pentru că a insistat”

„Pentru că m-au obligat părinții”

Sau cireașa de pe tort (sau bomboana de pe colivă, cum vrei):

„Pentru că doar el/ea a acceptat” (cererea în căsătorie)

Îți dai seama cum decurge mai târziu o astfel de discuție în cabinet:

„Bun, v-ați cunoscut și v-ați căsătorit. Dar de ce ai ales-o pe ea? Bănuiesc că ai mai cunoscut și alte femei înaintea ei. Pe ce ți-ai bazat decizia?”

„Păi aveam o vârstă și familia mă tot bătea la cap că eu când mă însor o dată…”

„Bun, dar de ce ai ales-o pe ea?”

„Păi ea a acceptat”

„Bun, și acum cu ce te pot ajuta?”

„Să ne înveți cum să facem să ne înțelegem mai bine, că e păcat de copii să crească fără unul dintre părinți”

„Păi și v-ați înțeles bine vreodată?”

„Aaa, nu, ne-am certat de la început. Prima dată ne-am despărțit după primele 2 săptămâni de relație”.

Minunat, nu?

Și persoana aceasta (ipotetică, desigur) se uită candid și inocent în ochii terapeutului rugându-l să îl ajute să facă să meargă o relație care nu a mers niciodată, de fapt.

Nu era mai simplu pentru toată lumea dacă nu se mai împăcau deloc după prima despărțire de la două săptămâni?

Bun, acum poate te întrebi cum ai putea să știi de la început dacă persoana e potrivită pentru tine.

Ai nevoie de doctorat în psihologie? Nu.

Ai nevoie să aleagă altcineva pentru tine? Nu.

Ai nevoie de vizite nesfârșite la cabinet? Nu.

Nu ai nevoie de nimic din toate astea. Ai însă nevoie de hotărâre. Hotărârea să schimbi ceva. Mai ai nevoie de onestitate cu privire la ce îți dorești de la viață. Și mai ai nevoie și de curajul de a alege pe cineva potrivit.

Cum ar fi dacă ai putea să înveți toate aceste lucruri din confortul casei tale (poate chiar îmbrăcat în pijamale), în ritmul tău și cu posibilitatea de a reasculta informația ori de câte îți dorești și de a merge mai departe atunci când simți tu că ești gata să faci asta?

De acum, poți face exact acest lucru.

Am creat un curs video care să te ghideze pas cu pas pe drumul tău către găsirea și păstrarea partenerului potrivit.

Cursul Cum să găsești și să păstrezi Partenerul Potrivit

îți arată, pas cu pas, cum să faci exact asta.

Vei afla din acest curs video online:

  • de ce alegerea partenerului are în primul rând legătură cu tine, și mai puțin cu celălalt
  • de ce nu ai găsit până acum ceea ce cauți
  • de ce ai avut relații care s-au terminat prost
  • de ce iubirea nu e de ajuns
  • de ce e greu să alegi dacă nu știi ce
  • cum să păstrezi partenerul lângă tine

Alege varianta care ți se potrivește:

gold

297 euro

Cea mai populară opțiune

  • acces la toate materialele cursului
  • acces pe viață
  • suport personalizat prin email
platinum

397euro

Pentru cei care doresc sprijin complet

  • acces la toate materialele cursului
  • acces pe viață
  • suport personalizat prin email

Ce vei primi în curs (cuprins)

Cursul cuprinde următoarele lecții video:

  • Stima de sine – 20:48 minute
  • Modelul parental de relație – 11:55 minute
  • Conflictele tale interioare – 9:28 minute
  • Ce cauți vs ce ar trebui să cauți – 25:52 minute
  • Unde ai greșit în relațiile anterioare – 4:54 minute
  • A te arăta așa cum ești – 9:35 minute
  • A spune ce vrei – 9:29 minute
  • Să nu te temi că vei rămâne singur – 7:05 minute
  • Capcane în alegerea partenerului – 8:29 minute
  • Energie feminină vs energie masculină – 14:21 minute
  • Ce ai de oferit – 10:38 minute
  • Trei lucruri de lămurit – 9:04 minute
  • Unde găsești și cum filtrezi – 21:44 minute
  • Trei reguli de urmat – 9:43 minute
  • Nimic nu e veșnic – 11:55 minute
  • Nu uita scopurile inițiale – 5:07 minute
  • Fundamentul unei relații de durată – 6:04 minute
  • Aduci ce ai tu nevoie sau celălalt – 8:57 minute
  • Iubește persoana din fața ta – 5:12 minute
  • Final curs – 4:16 minute
Despre mine

Cine sunt eu?

Claudiu Manea, psihoterapeut cu experiență de aproape 10 ani în cabinet, vastă experiență de viață și destule relații eșuate la activ ca să nu vorbesc doar din cărți sau din experiențele altora.

Însă, prin natura profesiei, cele mai multe lucruri le-am aflat din experiențele altora, mai ales a celor care au venit în cabinet.

Pentru simplul fapt că nu poți să aștepți să faci toate greșelile și să înveți pe pielea ta, cel puțin nu fără să fii extrem de bătrân atunci când reușești să termini cu asta.

citește cu atenție

Este foarte posibil ca acest curs să fie cel mai important lucru pe care îl cumperi în viața ta.

Dacă ți se pare că exagerez, uite câteva argumente:

  • partenerul pe care îl alegi este cel mai important predictor al succesului în viață, mai important decât profesia aleasă sau înzestrările tale naturale.
  • problemele în cuplu sunt motivul numărul 1 pentru care oamenii apelează la psihoterapie. Gândește-te numai câți bani economisești dacă scapi de asta.
  • divorțul îți poate înjumătăți averea cât ai bate din palme. Asta e avantajos dacă nu ai ce să împarți, dar mai puțin plăcut când ai.
  • gândește-te cât timp din viață îți pierzi cu drame inutile provocate de faptul că nu ești în relația potrivită. Ce ai putea să faci cu tot timpul și toată acea energie?

Îți mulțumesc că ai citit până aici. Sper că vei lua decizia potrivită pentru tine. Orice decizie ai lua, îți doresc relații fericite, cu oamenii potriviți.

Viața e prea scurtă pentru a suferi inutil în relații nepotrivite.

Dacă încă nu te-ai decis, uite câteva dintre lucrurile care se vor întâmpla după ce găsești partenerul potrivit:

  • nu va mai trebui niciodată să te duci la o primă întâlnire și să povestești cu o persoană necunoscută despre „ce îți place să faci în timpul liber”
  • nu va mai trebui niciodată să te desparți de cineva sau să plângi pe întuneric pentru că ai fost părăsit(ă)
  • nu mai pierzi jumătate din avere la divorț
  • nu va mai fi nevoie să invidiezi relațiile altora, tu vei fi cel invidiat
  • scapi în sfârșit de teama că vei muri singur(ă) și lipsit(ă) de iubire.

Alege varianta care ți se potrivește:

gold

297 euro

Cea mai populară opțiune

  • acces la toate materialele cursului
  • acces pe viață
  • suport personalizat prin email
platinum

397 euro

Pentru cei care doresc sprijin complet

  • acces la toate materialele cursului
  • acces pe viață
  • suport personalizat prin email